Șapte ani de la trecerea în veșnicie a Mitropolitului Bartolomeu

Dintotdeauna am avut o sinceră admirație împletită cu un fior lăuntric pentru părinții Arhierei. Pe vlădica Bartolomeu l-am întâlnit o singură dată, la Rohia, prin vara lui ’94 sau ’95. Este primul arhiereu cu care am vorbit față către față, mai apoi, din mila lui Dumnezeu, am avut mai multe fericite prilejuri de a vorbi cu unii dintre ierarhii noștri.

Mă aflam în pelerinaj haiducesc împreună cu câteva colege de facultate și hălăduisem deja vreo săptămână prin tara. Aveam să aflăm din întâmplare, de la un monah, ca vlădica Bartolomeu este aici în concediu și că lucrează cu spor la diortosirea Scripturii, care mai apoi, peste ani, a și văzut lumina tiparului după cum se știe. Ne-am dus așadar, nu fără sfială, să-l deranjăm pentru câteva clipe. Ne-a transmis prin măicuța ce-l ajuta că o să coboare în câteva clipe.

A venit spre noi zâmbind, ne-a binecuvântat cu bucurie sinceră, neprefăcută, ca un părinte de fii, și ne-a cercetat oarecum pe fiecare în parte întrebându-ne de unde suntem, ce studiem, ce citim. S-a bucurat să afle că eram din zona Argeșului, loc de care-l lega multe amintiri frumoase din anii tinereții. Ne-a spus mai apoi că se afla la lucru și la rugăciune și ne-a vorbit despre diortosirea Scripturii, iar mai apoi despre uimirea pe care o avusese de curând, când a fost chemat să sfințească biserica unui schit, ridicată în exact 40 de zile de la punerea pietrei de temelie. Încă era uluit de râvna monahilor și a muncitorilor.

A doua zi l-am revăzut la Liturghia arhierească (săvârșită de PS Iustin Sigheteanul); ÎPS Bartolomeu nu a slujit, ci a stat în față, cu credincioșii, în dreptul scaunului arhieresc deloc așezându-se, binecuvântând diaconii ce-l cădeau în răstimpurile cuvenite, după rânduiala.

Ca teolog și editor, i-am urmărit îndeaproape lucrarea pastoral-misionar-mărturisitoare și activitatea scriitoricească. Mi-am întregit imaginea despre dânsul odată cu lectura Memoriilor sale, cutremurătoare de-a dreptul, pe care le-am recomand mereu, uneori cu o iritantă insistență. A fost și un admirator al revistei OrthoGraffiti pe care am editat-o oarecând pentru tinerii de liceu, binecuvântând distribuirea ei în eparhia sa, gest pentru care i-am fost mereu recunoscător.

Vlădica Bartolomeu a fost un bătrân de poveste, un om din alte vremi, plămădit dintr-un altfel de aluat. Vivace, ferm, luminos, blând, boem. Un Om integru care nu s-a înrolat la “școala compromisului”.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

© Laurențiu Dumitru
Textul a apărut inţial pe vechiul blog în ianuarie 2011.

[P] Cărțile pe care le cauți!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s