Odă iubirii firești

Cantarea-Cantarilor

Deunăzi, soția mea citea din Cântarea Cântărilor în tâlcuirea măiastră a poetului Ioan Alexandru. Un poem excepțional al Vechiului Testament, o odă a dragostei firești, omenești, senzuale, a cărui prezență în canonul biblic nedumirește pe mulți. Nimic transcendent, transfigurat, revelator ori spiritualizat. Dimpotrivă, giubușlucuri de îndrăgostiți, șoapte, răsfățuri, tandrețuri, doruri neostoite, săruturi și mângâieri.

Unii Părinți au văzut în asta o tainică închipuire a legăturii între Hristos și Biserica Sa. Cu toate astea, doar cine ajunge să trăiască bucuriile mărunte ale iubirii simte și înțelege măreția acestei taine a dragostei dintre bărbat și femeie, care, deși pare că s-ar rezuma doar la cele orizontale, ale lumii acesteia, ea explodează pe verticalitate și răzbate cerul.

Dragostea este cea care transfigurează viața, este însăși rostul, motorul și lumina ei, trăind-o, toate au sens și întrucâtva ne aseamănă cu Cel ce este Însăși Dragostea.

Mă simt un binecuvântat și mă cutremur citind Cântarea Cântărilor. Dacă celelalte cărți biblice sunt pentru noi, noi toți, Cântarea Cântărilor este despre noi, despre mine, despre tine, soția mea dragă, și despre toți cei ce se iubesc.

Să ne rugăm ca dragostea să ne umple tuturor inimile!

© Laurențiu Dumitru

Anunțuri

„Crede și nu cerceta!” nu e scris în Biblie

biblia

Una din pietrele de poticnire ale celor necredincioși este convingerea fermă că în Biblie există sintagma „Crede și nu cerceta!”. Însă această vorbă nu există nicăieri în Biblie și nici în învățăturile vreunui Sfânt al Bisericii, chiar dacă sunt unii care aproape că ar jura că au văzut scris cu ochii lor.

Cum ar putea sta însă un astfel de precept alături de îndemnul Mântuitorului Hristos care îndeamnă: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8)? „Căutați și veți afla” este foarte asemănător cu Crede și cercetează!

Vom întâlni în Evanghelii dese îndemnuri la studiu, la cercetare, la cunoaștere. Faptul că avem astăzi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, e o dovadă că Scripturile au fost scrise pentru a fi cercetate, pentru a crede și, mai ales, pentru a fi trăite, adică puse în practică („Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui” – Ioan 20, 31). De altfel, Mântuitorul Hristos în multe rânduri amintește momente și cuvinte ale Vechiului Testament punând în valoare cercetarea Scripturii (Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. – Ioan 5, 39). Credința așadar cheamă după sine cercetarea, iar cercetarea și cunoașterea duc la credință.

Credința vine din auzire (cf. Romani 10, 17), asta înseamnă că ea poate veni și prin cuvântul scris, prin studiu, prin lectură, prin observare, prin cercetare permanentă. Cum am putea crede fără a cerceta? Este adevărat că sunt între creștini și din aceia care primesc toate fără cercetare, dar aceasta este mai degrabă credulitate decât credință și de cele mai multe ori, din ispită, ajung să primească și multe învățături ce duc la înșelare. Ei sunt cei care, dacă-i întrebi una sau alta despre credință, spun invariabil: așa este bine, așa trebuie! Fără să problematizeze.

Pentru aceia creduli și ușor de înșelat s-au spus și cuvintele acestea spre luminare și cunoaștere: „El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie?” (Matei 19, 4). Sau: „Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?” (Marcu 12, 10). Tot astfel: „Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?” (Matei 21,16). Sau: „Zis-a lor Iisus: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri?” (Matei 21, 42). Tot astfel și cuvântul care spune: „Iar despre morți că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?” (Marcu 12, 26). Altfel spus, oare nu știți toate acestea? Dacă ați fi cercetat, ați fi știut! Și este esențial să cercetăm, să studiem, să aflăm, pentru ca trecători prin această lume fiind, avem nevoie de sporire în duhul înțelepciunii și al descoperirii, spre deplina Lui cunoaștere (Efeseni 1, 17).

Tradiția ortodoxă accentuează însă necesitatea unui îndrumător în lectura Scripturii, pentru ca „cine citește să înțeleagă” (Matei 24, 15). „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Faptele Apostolilor 8, 31), răspunde famenul egiptean Apostolului Filip, care-l întrebase dacă pricepe cele ce citește de la Isaia proorocul. Fără îndrumător, credinciosul simplu riscă să rătăcească, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (cf. Matei 22, 29).

Dumnezeu nu ne vrea proști. Biserica nu ne vrea proști, ci să credem și să cercetăm, și, în consecință, să ținem cele bune. Monahul N. Steinhardt, într-un cuvânt al său lămurește că Ortodoxia nu ne vrea proști, neinstruiți sau ignoranți: „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric să le tâmpim). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana?” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia). Tot monahul cărturar de la Rohia ne spune: „Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16: fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efeseni 5, 17: drept aceea, nu fiți fără minte, II Timotei 4, 5: tu fii treaz în toate…, Tit 1, 8: să fie treaz la minte și mai îndeosebi I Corinteni 14, 20: Fraților, nu fiți copii la minte, ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari)” (idem).

Postul. Spovedania. Impartasania. Pasi spre Inviere - Laurentiu DumitruAșadar, omul este liber să cerceteze tot ce dorește, iar Biserica nu-l îngrădește pe om cu nimic în aspirațiile și căutările lui. Ea nu dorește să primești de-a gata fără să cercetezi, fără să ai dileme sau să pui întrebări. Pe nedrept s-a spus deseori că Biserica ar fi rezervată față de cultura profană. Nicidecum, ne stă mărturie o omilie către tineri scrisă de Sfântul Vasile cel Mare în sec. al IV-lea. În care acesta recomandă oamenilor din vremea sa să culeagă din literatură, chiar și din cea păgână, amintindu-l pe Homer, anumite elemente valoroase și folositoare creștinilor, asemenea albinei care culege din floare numai nectarul.

Sursa: Laurențiu Dumitru, „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere”, Editura Meteor Press, 2015.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS ]