Proști, troglodiți… de ce nu și teroriști?!

Orlando

M-am întristat foarte tare aflând de masacrul din clubul gay din Orlando, Florida, SUA, soldat cu 50 de morți și 53 de răniți (cifrele sunt aproximative la acest moment). Credeți că se înțelegea de la sine că m-am întristat? Nu, tocmai ce am citit pe diverse pagini că, de bună seamă, ortodocșii se bucură de moartea gay-ilor…

Apoi am aflat că autorul atacului terorist este un american musulman radical. Însă iarăși, citesc pe mai multe pagini că nu e vorba despre islam aici, ci despre homofobie… Stângiștii sunt în ceață, nu mai știu de partea cui sunt, agenda lor promovând și susținând deopotrivă comunitățile LGBT și migrația masivă a arabilor spre Europa. Nu cred că vom mai vedea prea curând manifestări cu bannere înduioșătoare în genul LGBT Against Islamophobia (v. foto). De altfel, pedeapsa cu moartea pentru homosexuali există în câteva țări musulmane…

LGBT against Islamophobia

Totuși, Remus Cernea a găsit un răspuns uluitor care a împăcat și capra și varza ideologică… de fapt sunt de vină creștinii ortodocși. Într-o postare de pe facebook, el explică cum e cu spiritul urii. Acest spirit al urii este cauza fundamentală a ororii produse prin atacul armat. Iar atunci când impulsurile criminale sunt asociate cu accesul lejer la arme, riscul ca astfel de situații îngrozitoare să se petreacă este major. Fraza are logică și era de apreciat dacă se oprea aici. Dar nu a fost de ajuns… de ce să nu profite Remus Cernea de acest trist eveniment pentru a lovi în ortodocși spunând că și ei sunt vinovați de același spirit al urii?!…

Iată ce spune mai departe… Din nefericire, acest spirit al urii ne este binecunoscut și în România întrucât el este răspândit și amplificat de către Coaliția pentru Familie prin demersul antidemocratic de a schimba constituția pentru a lovi în persoanele LGBT.

coalitia-pentru-familie

Nu-mi spuneți că, în fapt, spune altceva sau că este decupat din context, căci rolul analogiilor este tocmai acela de a arăta asemănări, similitudini între fenomene, obiecte, noțiuni etc. Altfel spus, nu-i chiar așa mare diferență între actul terorist al americanului musulman și demersul Coaliției pentru Familie din România. Aceasta, într-adevăr, e o mare cutezanță și batjocură la adresa unor oameni care nu au dorit nimic altceva decât ca familia să rămână familie și să nu-i fie deturnat sensul milenar de ideologia LGBT a vremurilor noastre. Totuși, de la proști și troglodiți la criminali sau teroriști este un drum lung, tare lung…

De altfel, dacă în situațiile similare, de la Paris sau Londra, au murit oameni, în Orlando au murit… homosexuali. În semn de solidaritate cu victimele, după tragedia de la Orlando, Primăria Parisului a arborat pe fațadă drapelul Gay, nu pe cel al Statelor Unite.

primaria-parisului

Ce-i cu homofobia aceasta și de ce se pune mereu în cârca ortodocșilor? Conform DEX-ului avem două sensuri: 1. frica de homosexualitate sau frica de homosexuali, 2. adversiunea, dezaprobarea, discriminarea, ura față de homosexualitate și față de persoanele de această orientare sexuală.

Primul sens al cuvântului e prea light pentru a-l lua în discuție, al doilea este definit prin mai mulți termeni care la rândul lor ar trebui explicați. Grosso modo, e vorba de faptul că ortodocșii arată ură față de homosexuali. Despre absurdul acestui lucru am scris aici:  Dacă ne rugăm pentru homosexuali, cum am putea să-i urâm?

Ideologia LGBT nu lucrează cu DEX-ul, ci în fapt îi numeşte homofobi pe toți cei ce cred că homosexualitatea este imorală. Corect. Aici m-ați prins… și eu cred că homosexualitatea este imorală, deci sunt homofob, deși, repet, nu-i urăsc pe homosexuali, nu arăt adversiune față de ei și nici nu-mi este frică (!?) de ei. 

Știți însă că Hristos Domnul, Iubitorul de oameni, S-a pironit pe Cruce pentru noi toţi, deci şi pentru homosexuali? Dar și Hristos, ca și Sfântul Pavel mai apoi, a socotit homosexualiatea imorală. De aici se deduce că Iubitorul de oameni Hristos urăște oamenii… La astfel de concluzii absurde te pot duce noile definiții corect politice.

Mântuitorul a iubit lumea, dar a condamnat păcatul. Am mai spus-o, de fapt numai condamnând păcatul, iubeşti lumea. Cred că homofobi sunt toţi cei care se feresc să aibă convingeri ferme, toţi cei care se feresc să deranjeze cu părerile lor pe cineva…

Sunt încredințat că toate aceste nedreptăți, supărări și mâhniri ce se fac creștinilor se vor socoti la judecată ca o mucenicie lăuntrică.

© Laurențiu Dumitru

Anunțuri

Celor ce spun „Hristos da, Biserica nu!”

hristos-hilandar-copie

„Hristos da, Biserica nu!”. Aceasta vorbă am auzit-o mulți într-o formă sau alta – deseori sună astfel: „Creștinismul da, Biserica nu”, „cred în Dumnezeu, dar nu-mi plac preoții” „urăsc religia, dar iubesc pe Hristos” etc… Pentru că toți aceștia, într-un fel sau altul, oferă credit lui Hristos, consider că e bine să aflăm ce este de fapt Biserica și cum s-a raportat Iisus Hristos la ea.

Subiectul acesta l-am abordat deseori în discuțiile față către față, în diverse situații, pentru a înțelege care sunt motivațiile lăuntrice ale persoanelor care, deși se consideră credincioase, preferă să stea departe de viața Bisericii, încă uneori chiar sunt virulenți atunci când discută despre rostul Bisericii sau al slujitorilor ei.

Termenul de biserică are mai multe înțelesuri. Socotesc că cei care critică Biserica se referă la ea, grosso modo, adică pe deantregul, fără a intra în amănunte. Însă amănuntele ne descoperă lucruri foarte interesante.

Biserica – lăcaș

Așadar, biserica are mai întâi sensul de lăcaș de cult, spațiul sacru în care se săvârșește Sfânta Liturghie, precum și toate Tainele, cele șapte laude, diverse ierurgii sau rugăciuni. În bisericile – lăcaș de cult – se adună credincioșii pentru a fi în comuniune, pentru a se împărtăși de harul Duhului Sfânt, pentru a aduce slavă lui Dumnezeu și a asculta cuvânt de învățătură.

Biserica – lăcaș a fost preînchipuită în Vechiul Testament de Cortul sfânt făcut de Moise (la porunca lui Dumnezeu), de Templul de la Ierusalim și de sinagogi. Termenul de sinagogă, în greacă, înseamnă „a reuni”. Ceea ce pentru cultul mozaic reprezintă sinagoga, reprezintă biserica pentru creștini. Pe linie istorică observăm că este o continuitate. Pe de altă parte, lăcașuri de cult sunt în mai toate marile religii, iar scopul lor este limpede – săvârșirea serviciilor religioase specifice.

Când negăm rostul bisericii ca lăcaș de cult, de fapt spunem că ceea ce se întâmplă în acest spațiu este neimportant sau neesențial. Din punctul acesta de vedere, aceste lăcașuri ar putea, așadar, să și lipsească. Tot astfel și clericii care deservesc lăcașurile – arhiereii, preoții, diaconii.

Unii spun „mă rog și acasă, n-am nevoie de biserică”. E drept că ne putem ruga și acasă, chiar avem îndemnul Mântuitorului în acest sens („Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” – Matei 6, 6). Dar ce se întâmplă, de fapt, într-o biserică? Aici creștinii practicanți se roagă Domnului, laudă pe sfinți, mulțumesc pentru binefacerile primite, aici își botează pruncii, se curăță de păcate prin Spovedanie, caută tămăduire prin slujba Maslului, cer binecuvântare Domnului pentru a deveni din doi unul – prin Cununie, se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului la sfârșit de Liturghie. Așadar în lăcașul de cult se săvârșesc mai multe slujbe, unele din ele neputând fi săvârșite acasă, în odaia noastră. Negând, deci, rostul lăcașului de cult și al preoției sacramentale, te văduvești cu totul de harul divin ce se revarsă din Tainele Bisericii, de spovedanie, de Împărtășire etc.

Totuși Hristos, nu altcineva, este cel care instituie Tainele, El a întemeiat așezământul preoției (al hirotoniei), El a spus că păcatele se dezleagă prin mărturisire preotului, El a îndemnat pe cei bolnavi să se arate preoților, El a rânduit medicamentul mântuirii – Sfânta Împărtășanie. Hristos socotește toate acestea esențiale, fundamentale. Cei ce cred în El, ar fi bine să se aplece cu atenție și asupra cuvintelor Lui. Cum poți, așadar, să te numești credincios Lui, dacă cuvintele Sale nu le asculți și îndemnurile nu le împlinești.

Mai amintim că Hristos și-a început lucrarea misionară într-o sinagogă („Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească” – Luca 4, 16). După obiceiul Său – înseamnă că frecventa regulat sinagoga din Nazaret.

Dar încă și mai înainte, la vârsta de 12 ani, Iisus S-a rătăcit în Ierusalim și a fost găsit după trei zile în Templu. Voi reaminti aici întreg fragmentul evanghelic pentru că aduce lumină în chestiunea discutată aici. „Şi părinții Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paștilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi, sfârșindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim și părinții Lui nu știau. Şi, socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți. Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i. Şi toți care Îl auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, rămaseră uimiți, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă așa? Iată, tatăl Tău și eu Te-am căutat îngrijorați. Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 41-49). Când peste ani va alunga negustorii de la Templu, Iisus va spune: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile” (Marcu 11, 17).

Așadar, Iosif și Maria împreună cu Iisus au cinstit cu mare râvnă Templul. Ei mergeau an de an să serbeze Paștele la Ierusalim, iar Hristos accentuează că, în Templu fiind, este în ale Tatălui Său. Înțelegem din toate acestea că Dumnezeu sălășluiește în lăcașuri făcute de mâini omenești, iar slava Domnului a umplut Templul Domnului.

Ce spune Dumnezeu lui Solomon după ce acesta a zidit Templul? „Şi i-a zis Domnul: Am auzit rugăciunea ta și cererea ta cu care te-ai rugat către Mine și ți-am îndeplinit toate după cererea ta; am sfințit templul pe care l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate zilele” (III Regi, 9, 3). Încă și mai mult decât în vremea legii celei vechi, Hristos – Dumnezeu a dat Bisericii Sale o slavă demnă de vremea harului…

Biserica – Trupul tainic al lui Hristos

Termenul de Biserica mai are și un al doilea sens, acela de așezământ sfânt în care se săvârșește mântuirea oamenilor. Ea este întemeiată de Hristos prin jertfa Sa de pe Cruce și Învierea din morți și apare ca o comunitate de credincioși în ziua Cincizecimii (Rusaliilor), când în urma propovăduirii Sfântului Petru au primit credința și s-au botezat „ca la trei mii de suflete” (cf. Fapte 2, 41).

Capul Bisericii este Hristos, iar Biserica este trupul Lui, ne spune Sf. Apostol Pavel (Efeseni 1, 22-23). Noi cu toții, cei ce am primit Taina Botezului, suntem mădulare ale Bisericii, al cărei cap EL este. Biserica este vie și va dăinui până la sfârșitul veacurilor, pentru că în ea lucrează neîntrerupt Duhul Sfânt („nici porțile iadului nu o vor birui” – Matei 16, 18). Ea cuprinde și pe cei ce s-au săvârșit din viața aceasta, de aici și rugăciunile pentru cei plecați dintre noi, și ei mădulare ale aceluiași trup.

Simbolul de credință (Crezul) enumeră însușirile Bisericii: Ea este una, sfântă, sobornicească și apostolească, însușiri ce le găsim în Biserica Dreptslăvitoare (Ortodoxă) care, spunem noi, a păstrat nealterată învățătura transmisă de Mântuitorul Hristos Sfinților Săi Apostoli și prin aceștia lumii întregi. Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea că „în afara Bisericii nu este mântuire”.

Așadar, cei ce spun – Hristos da, Biserica nu! – înțeleg acum că Hristos este nedespărțit de Biserica Sa, care continuă activitatea Acestuia în lume.

Mai există un aspect ușor de sesizat: motivația unora de a sta departe de binecuvântarea Bisericii nu e legată de Biserica în sine, ci de slujitorii Bisericii, mai bine spus, de unii dintre aceștia. Într-adevăr, nu întotdeauna slujitorii Bisericii se ridică la măsura înaltei demnități preoțești. Nu ascundem asta și nu încercăm să cosmetizăm realitatea, sunt în cler și persoane fără vocație sau care s-au încurcat pe drumul vieții. Însă modul cum mass-media tratează subiectele negative legate de viața Bisericii este de cele mai multe ori malițios și, deseori, hilar. Cazurile nefericite prezentate sunt extrem de puține și de cele mai multe ori aceste abateri sunt și prompt sancționate. Generalizările ce se fac uneori fac rău tuturor, mai ales acelor mulți preoți vrednici ce fac o misiune ireproșabilă. Dar oare ce credință este aceea care este zădărnicită de lipsa de moralitate a vreunui preot? Cine, spre exemplu, renunță să mai caute vindecare în spitale pentru că a auzit de medici care iau mită?

Postul. Spovedania. Impartasania. Pasi spre Inviere - Laurentiu DumitruDin păcate cele bune ale Bisericii nu se prea doresc promovate în media laică – activitatea misionară a Bisericii, asistența social-filantropică ce a luat o mare amploare în ultimii ani (cantine sociale și brutării, centre de zi pentru copii sau vârstnici, centre comunitare, centre de urgență pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane etc.). Se estimează că prin intermediul programelor și proiectelor sociale, Biserica acordă servicii sociale unui număr de peste 200.000 de beneficiari anual.

Sursa: Laurențiu Dumitru, „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere”, Editura Meteor Press, 2015.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS ]

Dacă ne rugăm pentru homosexuali, cum am putea să-i urâm?

pro-family

Amicul Bogdan Duca a postat astăzi un status pe facebook: Eu le-aş propune apărătorilor „căsătoriilor” homosexuale să piardă jumătate de oră uitându-se pe filmuleţe şi fotografii de la paradele gay-pride din „ţările civilizate”.

Nu sunt apărător al „căsătoriilor” homosexuale, dimpotrivă, și nici nu am simțit vreun imbold să dau search-uri prin locuri străine, dar mi-am amintit niște gânduri mai vechi însăilate într-un articol pe care l-am publicat cândva, gânduri care m-au urmărit multă vreme, dar mai ales în perioadele în care gay-ii își țin paradele prin capitalele lumii.

Am încercat să mă pun în papucii unui activist gay al zilelor noastre, în papucii unuia dintre cei prezenţi pe la Gay-Fest-uri. Cum e oare ca bărbat să te fardezi, să porţi mărgele, cercei şi perucă, să te îmbraci în fustiţă scurtă şi să apari cu picioarele epilate la vedere?! Cum e să faci sminteală și să-ți asumi faptul că ești nesuferit în ochii multora? Cum e să ajungi să nu mai tresari la apariţia unei gingaşe fete? Cum e oare să ai o mamă acasă care, sărmana, se tot întreabă unde a greşit de are băiatul gay, de la ce i se trage aşa necaz? Cum e să ştii că nu vei putea avea un copil al tău, sânge din sângele tău? Cum e să deschizi Scriptura şi să vezi cum ceartă aspru Domnul faptele tale din dormitor, dând pildă nelegiuiţilor din viitor… da, din viitor, nu doar a celor de-atunci (1)?

Cum o fi să deschizi dicţionare consacrate ştiinţei medicale şi să vezi că, în ciuda trend-ului care spune că homosexualitatea e înnăscută, stă scris negru pe alb că ea este socotită „perversiune a instinctului sexual”, „deviere a instinctului sexual” ori „comportament sexual aberant” (2)?

Așadar, cum o fi?!…

Pe facebook se duce de câteva zile un teribil „război întru cuvânt”, în care se aruncă amenințări și anateme, sudalme și diatribe, replici „tăioase” la articolele despre cei „3 milioane de proști și troglodiți”. Dacă ne doare starea de păcat a fraților noștri, – căci cine poate spune că n-a venit Hristos şi pentru homosexuali? -, să ne rugăm, să căutăm cu vorbă cumpătată şi cuvânt aşezat să-L mărturisim pe Hristos. Sunt convins că unii dintre homosexuali, din cei ce nu-s întru totul convinşi că acela-i drumul pe care ei trebuie să meargă, s-ar apropia mai mult de Biserică dacă cineva ar avea răbdare cu ei. Ameninţările cu iadul, afurisania, anatema nu folosesc la nimic… E necesar să avem conştiinţa că orice homosexual poate da într-o bună zi mărturia paulină: „Mulţumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios şi m-a pus să-I slujesc, pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam şi batjocoream. Totuşi am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă. Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus” (I Timotei 1, 12-14).

Dacă nu credem asta, înseamnă că n-am înțeles nimic din Evanghelii.

Însă, ceea ce se înțelege mai greu e faptul că a-ţi vedea starea de păcătoşenie e o lucrare a harului, nu a ironiei și batjocurii. Lucrurile mai presus de lume, mai presus de fire, nu pot fi înţelese cu puterile firii. Gândiţi-vă la cuvântul acela din Evanghelie, rămas de la Domnul Hristos, care a fost rostit către Sfântul Apostol Petru: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri” (Matei 16, 17). Numai Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu poate deschide sufletul şi-l poate face pe om încrezător în cele ce sunt mai presus de fire, în cele ce sunt mai presus de lume. Doar Dumnezeu poate deschide ochii unui păcătos ca să-şi vadă starea sufletească.

Ca să nu fiu prost înțeles sau răstălmăcit, precizez că socotesc esențial să dăm lumii o mărturie creștină, cred că suntem datori să ne apărăm turma de orice practică pierzătoare de suflet și că orice nelegiuire trebuie numită corect, fără echivoc, fără cosmetizări. Problema e că dezbatem prea mult pe facebook, dar mai puțin vorbim cu Dumnezeu despre toate aceste dureri lăuntrice, Sigurul de altfel care poate schimba inimile.

Uneori mă tem că înverșunarea credincioșilor îi face pe unii gay să nu vadă Lumina cea adevărată. Pentru unii gay, Biserica e locul acela unde s-au adunat laolaltă toți cei ce lovesc în el. Am auzit zilele acestea cuvinte teribile, cum că Biserica ar detesta gay-ii, că apărând familia tradițională, nu arătăm dragoste pentru aproapele și altele asemenea. Cum de s-a ajuns aici…? E vina manipulărilor grosolane, dar e de vină și grosolănia unora dintre creștini, atitudine care se socotește a fi a Bisericii Însăsi. Dacă nu vom reuși să facem cunoscut chipul adevărat al Bisericii, mă tem că nu vom mai putea recupera prea mulți dintre homosexuali. Sincer, eu n-am văzut încă om întors la credinţă dintre cei loviţi oarecând cu asprime de către cei ce se numesc pe sine credincioşi… pentru că și asta contează, nu doar să ne păzim propriile valori și principii.

Biserica însă se roagă pentru gay și mulți dintre noi, mădularele trupului Ei, o și facem în cămara inimii: „Stăpâne Doamne, Cel Ce ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi i-ai dat putinţa de a dobândi viaţa de veci; după aceea căzând prin păcat, nu l-ai trecut cu vederea, ci ai rânduit mântuire lumii prin întruparea Hristosului Tău; Însuţi, Stăpâne, izbăveşte prin rugăciunile Sfintei Tale Biserici, pe cei căzuţi în păcatul împotriva firii; deschide-le ochii gândului ca să strălucească în ei lumina Evangheliei Tale, însoţeşte viaţa lor cu înger de lumină şi izbăveşte-i de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de relele năluciri. Că Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi Ţie slavă-Ţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii, vecilor, Amin!“ (3).

Așadar, cum am putea să urâm pe cei pentru care ne rugăm?

Știți totuși de ce nu putem să tolerăm toate aceste practici? Din dragoste!
Numai condamnând păcatul, iubeşti lumea. Dacă laşi pe fiecare în ale lui, dacă nu întinzi o mână „celui căzut între tâlhari” înseamnă că nu-l iubeşti.

Să nu ne fie frică de duhul şi înţelepciunea lumii acesteia pe care Sfântul Apostol Pavel o numeşte nebunie înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 19). Trebuie să tăcem pentru că e la modă să spui că eşti tolerant? Nicidecum! Dar ar fi bine să ne cântărim bine cuvintele, căci înainte de a fi creștin, trebuie să avem cei șapte ani de acasă!

Note:
(1) „Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor” – II Petru 2, 6.

(2). Constantin Enăchescu, Tratat de psihologie, ed. a-II-a, Ed. Tehnică, Bucureşti 2001, p. 155; Constantin Enăchescu, Tratat de psihologie, ed. a-II-a, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001, p. 155), vezi Larousse, Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică – sub redacţia J. Postel, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 407; Dicţionar medical, Valeriu Rusu, Editura Medicală, Bucureşti, 2001, p. 518; Sydney Bloch, Paul Chodoft, Tratat de etică psihiatrică, Asociaţia Psihiatrilor Liberi, Geneva, Initiative on Psychiatry, Bucureşti, 2000, p. 150 (lucrări enumerate de Nicolae Vasilescu într-o analiză critică a „Programului Naţional de Educaţie pentru Sănătate” – 7 septembrie 2004).

(3). Rugăciunea este extrasă din Comunicatul de presă al Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în şedinţa sa de lucru din 7 iunie 2007, reunit în Mănăstirea Nicula. Preoţii din Mitropolie au fost îndrumaţi ca, la Vecernia de sâmbătă, 9 iunie 2007 să intercaleze această rugăciunea după prochimen.

© Laurențiu Dumitru