Odă iubirii firești

Cantarea-Cantarilor

Deunăzi, soția mea citea din Cântarea Cântărilor în tâlcuirea măiastră a poetului Ioan Alexandru. Un poem excepțional al Vechiului Testament, o odă a dragostei firești, omenești, senzuale, a cărui prezență în canonul biblic nedumirește pe mulți. Nimic transcendent, transfigurat, revelator ori spiritualizat. Dimpotrivă, giubușlucuri de îndrăgostiți, șoapte, răsfățuri, tandrețuri, doruri neostoite, săruturi și mângâieri.

Unii Părinți au văzut în asta o tainică închipuire a legăturii între Hristos și Biserica Sa. Cu toate astea, doar cine ajunge să trăiască bucuriile mărunte ale iubirii simte și înțelege măreția acestei taine a dragostei dintre bărbat și femeie, care, deși pare că s-ar rezuma doar la cele orizontale, ale lumii acesteia, ea explodează pe verticalitate și răzbate cerul.

Dragostea este cea care transfigurează viața, este însăși rostul, motorul și lumina ei, trăind-o, toate au sens și întrucâtva ne aseamănă cu Cel ce este Însăși Dragostea.

Mă simt un binecuvântat și mă cutremur citind Cântarea Cântărilor. Dacă celelalte cărți biblice sunt pentru noi, noi toți, Cântarea Cântărilor este despre noi, despre mine, despre tine, soția mea dragă, și despre toți cei ce se iubesc.

Să ne rugăm ca dragostea să ne umple tuturor inimile!

© Laurențiu Dumitru

Anunțuri