Un cuvânt înainte la o carte despre Viața și minunile Sfântului Mare Mucenic Mina

Dacă n-aș fi primit oarecând ajutorul grabnic și foarte concret al Sfântului Mina, pe când mă aflam în mare necaz și în totală deznădejde, poate că astăzi nu aș fi purces la scrierea acestui cuvânt pentru cartea de față ce laudă viața și minunile sale. Este vorba despre una din acele întâmpinări ale vieții care te doboară pur și simplu, pe care nu știi cum să le gestionezi, pentru că depășesc îndemânările sau efortul personal, una din acele situații din care simți și știi că nu poți ieși decât dacă Dumnezeu face o minune… Fiind vorba și de pagubă financiară la mijloc și cunoscând că Sfântul Mare Mucenic Mina este izbăvitor celor ce suferă pagube, la el am strigat mai întâi. Ajutorul a venit neîntârziat și în chip limpede, cu totul de nebănuit, ajutorul se vădea clar, ca-n lumina zilei. „Cineva” făcuse ca lucrurile să se întâmple în așa fel încât să pot ieși din necaz, nu putea fi o simplă întâmplare. De altfel, noi creștinii nici nu credem că lucrurile sunt … întâmplătoare, adică supuse hazardului, ci toate sunt sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Nu e lucru mai odihnitor decât a mulțumi lui Dumnezeu care lucrează prin sfinții Lui. Nu e lucru mai frumos decât să vezi că în acatiste sunt cuvinte vii care ne învie. Cuvinte nu doar dătătoare de nădejde, ci mai ales cuvinte care se împlinesc întocmai: „…cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?”

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care nu a trecut cu vederea rugăciunea cea mucenicească a Sfântului Mina, ci l-a ascultat, l-a întărit și l-a primit în cereștile locașuri, primește grabnic rugăciunile acestuia pentru cei ce îi cer mijlocirea în nevoi.

Cel mai tare m-a impresionat la Sfântul Mare Mucenic Mina nu faptul că-i ajută pe cei aflați în „situații limită”, ci, dimpotrivă, faptul că ajută de multe ori în chestiuni aparent mărunte, banale, aproape de neînțeles… După citirea acatistului său, apropiați sau cunoscuți de-ai mei și-au recuperat chei, genți sau cățelul pierdut. Văzând grabnicul ajutor în cele mărunte (pe care de cele mai multe ori oamenii se rușinează să le ceară), nu poți să nu îți dai seama că Sfântul Mina va fi încă și mai grabnic ajutător în lucruri mai grave, mai importante sau mai urgente, în probleme care ne depășesc puterile, priceperea sau pur și simplu rezolvarea unor grave situații care nu mai depinde cu nimic de noi…

Nu greșesc dacă spun că Sfântul Mina e specializat în astfel de limpeziri de situații, „fără ieșire”. Așa este și perceput, pe drept cuvânt, de către poporul credincios iubitor de Sfinți. Ce naște o astfel de evlavie? De bună seamă că nenumăratele minuni înfăptuite și, mai ales, faptul că aproape întotdeauna cei grabnic ajutați dau mărturie despre aceste lucruri…

Trebuie precizat că minunile nu sunt doar acele fapte palpabile, observabile, demonstrabile, cuantificabile. Multe din minunile trăite de aceia care cer ajutorul Sfinților sunt în fapt prefaceri interioare, sufletești. Sfântul Macarie Egipteanul spunea de altfel că „cea mai importantă dintre toate minunile e întoarcerea celui păcătos”. Însă, de cele mai multe ori, lucrurile acestea se întrepătrund, majoritatea celor ajutați în situații limită de Sfinți realizează că e vremea să se întoarcă cu fața spre Bunul Dumnezeu care le-a arătat din belșug dragoste și bunăvoință. Există însă și oameni care, aidoma unora din vremea Mântuitorului Hristos, pot vedea sau trăi minuni fără să se schimbe lăuntric. Acesta poate că este și motivul „discreției” lui Dumnezeu în multe situații…

Dumnezeu și Sfinții Lui nu sunt și nu trebuie să devină amulete de „accesat” la vreme de necaz. Dumnezeu poate și este mai mult decât atât, dar din păcate, în aceste vremuri tulburi, mass media de can-can a speculat subiectul pentru publicul ahtiat de „senzațional”, a „industrializat” minunile, amestecând minciuna cu adevărul, inventând sau denaturând fapte, creând astfel confuzie și tulburare printre credincioși.

Minunea nu e un număr de scamatorie de circ sau un act de magie, ci este semnul prezenței vii a lui Dumnezeu și a casnicilor Lui, sfinții Bisericii. Stâlpii credinței noastre sunt în fapt două minuni dincolo de puterea noastră de înțelegere: Întruparea și Învierea lui Hristos. Dacă Hristos n-ar fi înviat, zice Sfântul Apostol Pavel, zadarnică este credința lor (a Sfinților Apostoli), zadarnică și credința noastră, a creștinilor (cf. I Corinteni 15, 14). Superioritatea și dumnezeirea învățăturii creștine s-a vădit, mai ales în zorii Creștinismului, prin nenumăratele minuni (tămăduiri, învieri, vorbirea în limbi etc.). Minuni însă se întâmplă și în zilele noastre, semn că Sfinții sunt vii.

Marele Mucenic Mina se dovedește a fi un sfânt foarte „activ” („mâna care descoperi prădăciunile”, după cum e numit în acatistul său), poate și pentru că în lumea noastră predomină abuzurile de tot felul, corupția și nedreptatea socială, deci e mult de lucru pe linia aceasta. Deși Sfântul Mina a suferit nedreptatea până la mucenicescul sfârșit, el este totuși înduioșat de durerile și suferințele celor ce suferă nedreptăți și, pedagogic, le îndreaptă grabnic celor ce-i cer cu osârdie ajutorul…

Vă îndemn să citiți cu credință Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina și să vă încredințați purtării de grijă a Domnului! Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

© Laurențiu Dumitru
Noiembrie 2015

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Anunțuri

Cartea mea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania” se află din nou în rețeaua de distribuție

Cartea mea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania”, dintru început s-a dorit a fi o carte care să explice în cuvinte simple, pe-nțeles, chestiuni ce țin de rostul și valoarea credinței noastre. O carte despre Ortodoxie, nu cea reflectată în mass-media de azi, ci acea Ortodoxie neștiută, tainică, luminoasă, caldă, deopotrivă sobră, dar și sublimă când ajungi să o cunoști. Apărută în urmă cu exact doi ani la Meteor Press, ea s-a bucurat de cronici și aprecieri pozitive din partea mai multor preoți, profesori de Religie, dar și simpli credincioși. Părintele Constantin Necula a fost primul cititor al lucrării și cel care a scris un cald cuvânt înainte.

Cu bucurie vă anunț că în acest Post Mare 2017 ea se află din nou în rețeaua de distribuție. Cartea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania” poate fi achizionată în această perioadă de la standurile de carte de la Auchan, Carrefour, Cora, Real, rețeaua CLB și librăriile din țară cu care Meteor Press colaborează. Din data de 31 martie 2017 cartea va putea fi găsită și la chioscurile de ziare și la Inmedio în pachet împreună cu un alt titlu „Mari Sfinți ai Ortodoxiei”. Sper să vă fie de folos! Doamne, ajută!

Cuvânt înainte: CRED DOAMNE ȘI MĂRTURISESC…
Preot Constantin Necula

De ani de zile suntem amenințați cu disoluția creștinismului românesc. Un proces dureros marcat de ateismul militant din perioada comunistă și de secularismul epocii contemporane. Ambele ipostase anticreștine sunt marcate de superiorități ieftine și legități sociale absurde. Dinaintea lor, precursoare post-umanului în care ne zbatem, poate rezista numai mărturisirea sinceră a adevărului Ortodoxiei. Dacă în plan social rezistența ortodoxă este marcată de Liturghie, în planul relațiilor inter-umane avem nevoie să ne mărturisim credința. E o nevoie funciară de dialog și prietenie căci trebuie să se știe: creștinul nu urăște pe nimeni, nu-și hrănește din mediocritate și atac nici una din răsadurile ființei sale. Dinaintea avalanșei de informație precară și duplicitară legată de Ortodoxia românească, acuzată în stereotipuri de un nefiresc penibil, cartea de față vine să opună pozitiv câteva gânduri despre cultura ortodoxă minimală. Nu, nu avem de a face cu un catehism propriu-zis, ci de o alcătuire sintetică a unor hărți de lucru cu sine, cu propria cultură. Veți afla, prin grija lui Laurențiu Dumitru, amfitrionul chemării la cunoaștere, o serie de conținuturi legate de Ortodoxie, de post și rugăciune, legate de viața în Hristos, așa cum s-a propovăduit și ni s-a dat spre propovăduire.

Zilele începutului de an 2015 ne-au agitat cancelariile și școlile și familiile căci se cerea mărturie. Înainte de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos creștinul ortodox rostește o rugăciune care începe astfel: „Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui Viu…”. O intuiție liturgică a unui mare adevăr uman. Pentru a putea gusta din Dumnezeu nu este suficientă credința, ci și mărturisirea. Pentru a mărturisi e nevoie de cunoaștere, uneori așa, școlărească, limpede și simplă. Cartea aceasta, ajutor la Împărtășire. Ca să reînvățăm nevoia cunoașterii pentru a mărturisi.

La linkuri aveți câteva articole din carte:

Elogiu postirii

Păcatul, libertatea și dragostea

Celor ce spun „Hristos da, Biserica nu!”

Pot fi toate religiile descoperite de Dumnezeu?

Argumente pentru o mai deasă împărtășire

De ce creștinii nu cred în reîncarnare

DESPRE AUTOR:

Laurențiu Dumitru (n. 1974). Teolog ortodox, publicist, editor.
Este autorul a trei cărți ortodoxe legate de problematica tinerilor, lucrări vândute într-un tiraj cumulat de 24.000 de exemplare. A publicat peste 200 de articole – eseuri, recenzii, studii – în reviste ortodoxe, în buletine parohiale din țară și străinătate, dar și în publicații laice. A editat diverse cărți pentru editurile Egumenița, Apologet și Agnos. Între anii 1998 și 2003 a predat Religie la Colegiul Economic Maria Teiuleanu din Pitești. În perioada 2008 – 2012 a fost editor coordonator al revistei Orthograffiti, publicație de „lifestyle orthodox” pentru tinerii liceeni.

În prezent este președintele Asociației Culturale Karyes, organizație ce se ocupă cu promovarea spiritualității athonite (a Sfântului Munte Athos). Conferențiază în diverse orașe din țară și din străinătate pe teme de spiritualitate ortodoxă și administrează în online mai multe bloguri și pagini ortodoxe pe facebook (pagina dedicată Muntelui Athos având peste 300.000 de abonați la începutul anului 2015).

„Crede și nu cerceta!” nu e scris în Biblie

biblia

Una din pietrele de poticnire ale celor necredincioși este convingerea fermă că în Biblie există sintagma „Crede și nu cerceta!”. Însă această vorbă nu există nicăieri în Biblie și nici în învățăturile vreunui Sfânt al Bisericii, chiar dacă sunt unii care aproape că ar jura că au văzut scris cu ochii lor.

Cum ar putea sta însă un astfel de precept alături de îndemnul Mântuitorului Hristos care îndeamnă: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8)? „Căutați și veți afla” este foarte asemănător cu Crede și cercetează!

Vom întâlni în Evanghelii dese îndemnuri la studiu, la cercetare, la cunoaștere. Faptul că avem astăzi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, e o dovadă că Scripturile au fost scrise pentru a fi cercetate, pentru a crede și, mai ales, pentru a fi trăite, adică puse în practică („Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui” – Ioan 20, 31). De altfel, Mântuitorul Hristos în multe rânduri amintește momente și cuvinte ale Vechiului Testament punând în valoare cercetarea Scripturii (Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. – Ioan 5, 39). Credința așadar cheamă după sine cercetarea, iar cercetarea și cunoașterea duc la credință.

Credința vine din auzire (cf. Romani 10, 17), asta înseamnă că ea poate veni și prin cuvântul scris, prin studiu, prin lectură, prin observare, prin cercetare permanentă. Cum am putea crede fără a cerceta? Este adevărat că sunt între creștini și din aceia care primesc toate fără cercetare, dar aceasta este mai degrabă credulitate decât credință și de cele mai multe ori, din ispită, ajung să primească și multe învățături ce duc la înșelare. Ei sunt cei care, dacă-i întrebi una sau alta despre credință, spun invariabil: așa este bine, așa trebuie! Fără să problematizeze.

Pentru aceia creduli și ușor de înșelat s-au spus și cuvintele acestea spre luminare și cunoaștere: „El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie?” (Matei 19, 4). Sau: „Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?” (Marcu 12, 10). Tot astfel: „Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?” (Matei 21,16). Sau: „Zis-a lor Iisus: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri?” (Matei 21, 42). Tot astfel și cuvântul care spune: „Iar despre morți că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?” (Marcu 12, 26). Altfel spus, oare nu știți toate acestea? Dacă ați fi cercetat, ați fi știut! Și este esențial să cercetăm, să studiem, să aflăm, pentru ca trecători prin această lume fiind, avem nevoie de sporire în duhul înțelepciunii și al descoperirii, spre deplina Lui cunoaștere (Efeseni 1, 17).

Tradiția ortodoxă accentuează însă necesitatea unui îndrumător în lectura Scripturii, pentru ca „cine citește să înțeleagă” (Matei 24, 15). „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Faptele Apostolilor 8, 31), răspunde famenul egiptean Apostolului Filip, care-l întrebase dacă pricepe cele ce citește de la Isaia proorocul. Fără îndrumător, credinciosul simplu riscă să rătăcească, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (cf. Matei 22, 29).

Dumnezeu nu ne vrea proști. Biserica nu ne vrea proști, ci să credem și să cercetăm, și, în consecință, să ținem cele bune. Monahul N. Steinhardt, într-un cuvânt al său lămurește că Ortodoxia nu ne vrea proști, neinstruiți sau ignoranți: „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric să le tâmpim). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana?” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia). Tot monahul cărturar de la Rohia ne spune: „Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16: fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efeseni 5, 17: drept aceea, nu fiți fără minte, II Timotei 4, 5: tu fii treaz în toate…, Tit 1, 8: să fie treaz la minte și mai îndeosebi I Corinteni 14, 20: Fraților, nu fiți copii la minte, ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari)” (idem).

Postul. Spovedania. Impartasania. Pasi spre Inviere - Laurentiu DumitruAșadar, omul este liber să cerceteze tot ce dorește, iar Biserica nu-l îngrădește pe om cu nimic în aspirațiile și căutările lui. Ea nu dorește să primești de-a gata fără să cercetezi, fără să ai dileme sau să pui întrebări. Pe nedrept s-a spus deseori că Biserica ar fi rezervată față de cultura profană. Nicidecum, ne stă mărturie o omilie către tineri scrisă de Sfântul Vasile cel Mare în sec. al IV-lea. În care acesta recomandă oamenilor din vremea sa să culeagă din literatură, chiar și din cea păgână, amintindu-l pe Homer, anumite elemente valoroase și folositoare creștinilor, asemenea albinei care culege din floare numai nectarul.

Sursa: Laurențiu Dumitru, „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere”, Editura Meteor Press, 2015.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS ]