Un cuvânt înainte la o carte despre Viața și minunile Sfântului Mare Mucenic Mina

Dacă n-aș fi primit oarecând ajutorul grabnic și foarte concret al Sfântului Mina, pe când mă aflam în mare necaz și în totală deznădejde, poate că astăzi nu aș fi purces la scrierea acestui cuvânt pentru cartea de față ce laudă viața și minunile sale. Este vorba despre una din acele întâmpinări ale vieții care te doboară pur și simplu, pe care nu știi cum să le gestionezi, pentru că depășesc îndemânările sau efortul personal, una din acele situații din care simți și știi că nu poți ieși decât dacă Dumnezeu face o minune… Fiind vorba și de pagubă financiară la mijloc și cunoscând că Sfântul Mare Mucenic Mina este izbăvitor celor ce suferă pagube, la el am strigat mai întâi. Ajutorul a venit neîntârziat și în chip limpede, cu totul de nebănuit, ajutorul se vădea clar, ca-n lumina zilei. „Cineva” făcuse ca lucrurile să se întâmple în așa fel încât să pot ieși din necaz, nu putea fi o simplă întâmplare. De altfel, noi creștinii nici nu credem că lucrurile sunt … întâmplătoare, adică supuse hazardului, ci toate sunt sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Nu e lucru mai odihnitor decât a mulțumi lui Dumnezeu care lucrează prin sfinții Lui. Nu e lucru mai frumos decât să vezi că în acatiste sunt cuvinte vii care ne învie. Cuvinte nu doar dătătoare de nădejde, ci mai ales cuvinte care se împlinesc întocmai: „…cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?”

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care nu a trecut cu vederea rugăciunea cea mucenicească a Sfântului Mina, ci l-a ascultat, l-a întărit și l-a primit în cereștile locașuri, primește grabnic rugăciunile acestuia pentru cei ce îi cer mijlocirea în nevoi.

Cel mai tare m-a impresionat la Sfântul Mare Mucenic Mina nu faptul că-i ajută pe cei aflați în „situații limită”, ci, dimpotrivă, faptul că ajută de multe ori în chestiuni aparent mărunte, banale, aproape de neînțeles… După citirea acatistului său, apropiați sau cunoscuți de-ai mei și-au recuperat chei, genți sau cățelul pierdut. Văzând grabnicul ajutor în cele mărunte (pe care de cele mai multe ori oamenii se rușinează să le ceară), nu poți să nu îți dai seama că Sfântul Mina va fi încă și mai grabnic ajutător în lucruri mai grave, mai importante sau mai urgente, în probleme care ne depășesc puterile, priceperea sau pur și simplu rezolvarea unor grave situații care nu mai depinde cu nimic de noi…

Nu greșesc dacă spun că Sfântul Mina e specializat în astfel de limpeziri de situații, „fără ieșire”. Așa este și perceput, pe drept cuvânt, de către poporul credincios iubitor de Sfinți. Ce naște o astfel de evlavie? De bună seamă că nenumăratele minuni înfăptuite și, mai ales, faptul că aproape întotdeauna cei grabnic ajutați dau mărturie despre aceste lucruri…

Trebuie precizat că minunile nu sunt doar acele fapte palpabile, observabile, demonstrabile, cuantificabile. Multe din minunile trăite de aceia care cer ajutorul Sfinților sunt în fapt prefaceri interioare, sufletești. Sfântul Macarie Egipteanul spunea de altfel că „cea mai importantă dintre toate minunile e întoarcerea celui păcătos”. Însă, de cele mai multe ori, lucrurile acestea se întrepătrund, majoritatea celor ajutați în situații limită de Sfinți realizează că e vremea să se întoarcă cu fața spre Bunul Dumnezeu care le-a arătat din belșug dragoste și bunăvoință. Există însă și oameni care, aidoma unora din vremea Mântuitorului Hristos, pot vedea sau trăi minuni fără să se schimbe lăuntric. Acesta poate că este și motivul „discreției” lui Dumnezeu în multe situații…

Dumnezeu și Sfinții Lui nu sunt și nu trebuie să devină amulete de „accesat” la vreme de necaz. Dumnezeu poate și este mai mult decât atât, dar din păcate, în aceste vremuri tulburi, mass media de can-can a speculat subiectul pentru publicul ahtiat de „senzațional”, a „industrializat” minunile, amestecând minciuna cu adevărul, inventând sau denaturând fapte, creând astfel confuzie și tulburare printre credincioși.

Minunea nu e un număr de scamatorie de circ sau un act de magie, ci este semnul prezenței vii a lui Dumnezeu și a casnicilor Lui, sfinții Bisericii. Stâlpii credinței noastre sunt în fapt două minuni dincolo de puterea noastră de înțelegere: Întruparea și Învierea lui Hristos. Dacă Hristos n-ar fi înviat, zice Sfântul Apostol Pavel, zadarnică este credința lor (a Sfinților Apostoli), zadarnică și credința noastră, a creștinilor (cf. I Corinteni 15, 14). Superioritatea și dumnezeirea învățăturii creștine s-a vădit, mai ales în zorii Creștinismului, prin nenumăratele minuni (tămăduiri, învieri, vorbirea în limbi etc.). Minuni însă se întâmplă și în zilele noastre, semn că Sfinții sunt vii.

Marele Mucenic Mina se dovedește a fi un sfânt foarte „activ” („mâna care descoperi prădăciunile”, după cum e numit în acatistul său), poate și pentru că în lumea noastră predomină abuzurile de tot felul, corupția și nedreptatea socială, deci e mult de lucru pe linia aceasta. Deși Sfântul Mina a suferit nedreptatea până la mucenicescul sfârșit, el este totuși înduioșat de durerile și suferințele celor ce suferă nedreptăți și, pedagogic, le îndreaptă grabnic celor ce-i cer cu osârdie ajutorul…

Vă îndemn să citiți cu credință Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina și să vă încredințați purtării de grijă a Domnului! Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

© Laurențiu Dumitru
Noiembrie 2015

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Anunțuri

Un cuvânt înainte la o carte a lui Marius Iordăchioaia

De când l-am descoperit pe blogul Oameni și demoni, sorb în doze mici din Marius Iordăchioaia. Cu uimire. Ca un convertit, rezonez tainic cu fiecare vers și imagine, cu fiecare răsuflare dintre cuvintele ce le așterne pe hârtie cum puțini știu s-o facă.

O poezie modernă și post-modernă, o proză înșirată pe etaje, cum se obișnuiește în timpurile noastre. Lirică urbană plină de colaje post-industriale și post-moderne, dar cu proiecție rupestră, la sentimentul primar. Dacă la mulți poeți nostalgia după paradisul pierdut este un mobil liric, iar căutarea lui Dumnezeu este invocată mai mult de dragul artei, pentru a bifa și registrul teologic-filozofic, la Marius Iordăchioaia veți găsi o poezie scrisă din urgențe spirituale, din nevoia de a mărturisi.

jurnal-de-tresaririUn Țuțea redivivus într-un exercițiu liric și mistic de o voluptate greu de atins. O invazie de diurn, de urban, de cultură media, de tânguire, de mundan din care nu poți evada decât dacă găsești Ușa, Calea, Viața, Potirul. Cuvintele lui, pe alocuri bici, sunt greu de purtat. Ne lovesc și ne seacă, dar ne și mângâie și ne tămăduiesc. Ca un scăpat din Rai, autorul face un inventar al lucrurilor care îl înconjoară, se leapădă de ele şi se pune pe tânjit. Există o acreală roditoare în fiecare poezie, ca a monahilor îndurerați de nebunia unei lumi în derivă.

Marius Iordăchioaia își vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exercițiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecție a propriilor noastre vieți și alegeri. Deși e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că așa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor și un vehicul spre Hristos.

La urma urmei, ce așteptări poți avea de la un volum de poezie cu motto-ul năucitor, de o precizie filozofic-avocățească extraordinară: „Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă”?

Laurențiu Dumitru

Citește fragmente aici :
http://www.theosis.ro/fragmente/Jurnal-de-tresariri.pdf

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!