Înainte ca Stanley Kubrick să înspăimânte cu The Shining (1980), să șocheze America cu A Clockwork Orange (1971), să inspire vizionar ozeniștii cu 2001: A Space Odyssey (1968), să atenționeze cu umor fin asupra pericolului nuclear cu filmul Dr. Strangelove… (1964) sau să incite bărbații în criza vârstei mjlocii cu Lolita (1962), așadar înainte de toate acestea, Kubrick a regizat un film excepțional pe nedrept acoperit de trecerea timpului: Paths of Glory / Cărările gloriei (1957).
Un film de război… ba nu, de anti-război. O poveste nu atât despre ororile războiului, ci despre efectele cumplite ale orgoliilor personale pe timp de război. Lumea zugrăvită genial de Kubrick este împărțită în conducători și conduși. Între ei e o cumplită prăpastie. Cărările gloriei sunt de fapt cărările slavei deșarte, patimă care nu ține cont de nimic, calcă la propriu pe cadavrele soldaților trimiși într-o misiune sinucigașă.
Un singur om, Colonelul Dax (Kirk Douglas la 41 de ani) înfruntă toată nebunia superiorului său, dând o adevărată lecție de curaj, demnitate și omenie, apărându-și cei 3 subalterni aleși la-ntâmplare, ca exemplu, și condamnați la moarte pentru lașitate de o penibilă Curte marțială. Filmul, de altfel, prezintă un fapt real, o pagină rușinoasă din istoria Franței din primul război mondial, motiv pentru care, în Franța, filmul a fost interzis până în 1975.
Filmul zugrăvește situații limită care, pe alocuri, îți taie răsuflarea! Scena procesului sau cea cu cei 3 condamnați aflați în celulă, execuția „vinovaților” și dialogul final dintre Colonelul Dox și Generalul George sunt memorabile. Paths of Glory este pentru mine unul din filmele din raftul de sus al cinematografiei, un film cutremurător pe care nu ai cum să-l uiți.
Între timp, Kirk Douglas se pregătește să împlinească 100 de ani, mai precis în decembrie 2016. El este tatăl nu mai puțin celebrului Michael Douglas, cunoscut de generația tânără din Wall Street: Money Never Sleeps (2010). Tot celor tineri, fani ai serialului Spartacus: Blood and Sand, le recomand un „coborâș” în timp și-un „urcuș” în calitate până la o altă capodoperă cinematografică dată la iveală de același tandem: Kubrick-Douglas: Spartacus (1960).
„Let the men have a few minutes more!”
© Laurențiu Dumitru
laurentiu dumitru 