Cartea mea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania” se află din nou în rețeaua de distribuție

Cartea mea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania”, dintru început s-a dorit a fi o carte care să explice în cuvinte simple, pe-nțeles, chestiuni ce țin de rostul și valoarea credinței noastre. O carte despre Ortodoxie, nu cea reflectată în mass-media de azi, ci acea Ortodoxie neștiută, tainică, luminoasă, caldă, deopotrivă sobră, dar și sublimă când ajungi să o cunoști. Apărută în urmă cu exact doi ani la Meteor Press, ea s-a bucurat de cronici și aprecieri pozitive din partea mai multor preoți, profesori de Religie, dar și simpli credincioși. Părintele Constantin Necula a fost primul cititor al lucrării și cel care a scris un cald cuvânt înainte.

Cu bucurie vă anunț că în acest Post Mare 2017 ea se află din nou în rețeaua de distribuție. Cartea „Pași spre Înviere. Postul. Spovedania. Împărtășania” poate fi achizionată în această perioadă de la standurile de carte de la Auchan, Carrefour, Cora, Real, rețeaua CLB și librăriile din țară cu care Meteor Press colaborează. Din data de 31 martie 2017 cartea va putea fi găsită și la chioscurile de ziare și la Inmedio în pachet împreună cu un alt titlu „Mari Sfinți ai Ortodoxiei”. Sper să vă fie de folos! Doamne, ajută!

Cuvânt înainte: CRED DOAMNE ȘI MĂRTURISESC…
Preot Constantin Necula

De ani de zile suntem amenințați cu disoluția creștinismului românesc. Un proces dureros marcat de ateismul militant din perioada comunistă și de secularismul epocii contemporane. Ambele ipostase anticreștine sunt marcate de superiorități ieftine și legități sociale absurde. Dinaintea lor, precursoare post-umanului în care ne zbatem, poate rezista numai mărturisirea sinceră a adevărului Ortodoxiei. Dacă în plan social rezistența ortodoxă este marcată de Liturghie, în planul relațiilor inter-umane avem nevoie să ne mărturisim credința. E o nevoie funciară de dialog și prietenie căci trebuie să se știe: creștinul nu urăște pe nimeni, nu-și hrănește din mediocritate și atac nici una din răsadurile ființei sale. Dinaintea avalanșei de informație precară și duplicitară legată de Ortodoxia românească, acuzată în stereotipuri de un nefiresc penibil, cartea de față vine să opună pozitiv câteva gânduri despre cultura ortodoxă minimală. Nu, nu avem de a face cu un catehism propriu-zis, ci de o alcătuire sintetică a unor hărți de lucru cu sine, cu propria cultură. Veți afla, prin grija lui Laurențiu Dumitru, amfitrionul chemării la cunoaștere, o serie de conținuturi legate de Ortodoxie, de post și rugăciune, legate de viața în Hristos, așa cum s-a propovăduit și ni s-a dat spre propovăduire.

Zilele începutului de an 2015 ne-au agitat cancelariile și școlile și familiile căci se cerea mărturie. Înainte de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos creștinul ortodox rostește o rugăciune care începe astfel: „Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui Viu…”. O intuiție liturgică a unui mare adevăr uman. Pentru a putea gusta din Dumnezeu nu este suficientă credința, ci și mărturisirea. Pentru a mărturisi e nevoie de cunoaștere, uneori așa, școlărească, limpede și simplă. Cartea aceasta, ajutor la Împărtășire. Ca să reînvățăm nevoia cunoașterii pentru a mărturisi.

La linkuri aveți câteva articole din carte:

Elogiu postirii

Păcatul, libertatea și dragostea

Celor ce spun „Hristos da, Biserica nu!”

Pot fi toate religiile descoperite de Dumnezeu?

Argumente pentru o mai deasă împărtășire

De ce creștinii nu cred în reîncarnare

DESPRE AUTOR:

Laurențiu Dumitru (n. 1974). Teolog ortodox, publicist, editor.
Este autorul a trei cărți ortodoxe legate de problematica tinerilor, lucrări vândute într-un tiraj cumulat de 24.000 de exemplare. A publicat peste 200 de articole – eseuri, recenzii, studii – în reviste ortodoxe, în buletine parohiale din țară și străinătate, dar și în publicații laice. A editat diverse cărți pentru editurile Egumenița, Apologet și Agnos. Între anii 1998 și 2003 a predat Religie la Colegiul Economic Maria Teiuleanu din Pitești. În perioada 2008 – 2012 a fost editor coordonator al revistei Orthograffiti, publicație de „lifestyle orthodox” pentru tinerii liceeni.

În prezent este președintele Asociației Culturale Karyes, organizație ce se ocupă cu promovarea spiritualității athonite (a Sfântului Munte Athos). Conferențiază în diverse orașe din țară și din străinătate pe teme de spiritualitate ortodoxă și administrează în online mai multe bloguri și pagini ortodoxe pe facebook (pagina dedicată Muntelui Athos având peste 300.000 de abonați la începutul anului 2015).

Anunțuri

Dilemele postului

Trapeza la Simonopetra

Postirea ridică nenumărate întrebări la care oamenii Bisericii, preoți sau teologi mireni, sunt chemați să răspundă cu pricepere. Vom pomeni aici câteva dintre dileme într-o ordine întâmplătoare.

Exagerări și neputințe

Cei ce din diverse pricini doresc și pot să postească și-n alte zile decât cele rânduite de Biserică (făcând făgăduință Domnului înainte de vreun examen sau moment crucial al vieții lor) o pot face, cu binecuvântarea duhovnicului. Am făcut apel la autoritatea părintelui duhovnicesc pentru că se întâmplă uneori ca unii creștini, dintr-un zel exagerat, fără discernământ, să-și asume posturi aspre, peste puterile lor, periclitându-și sănătatea. Trebuie precizat că Dumnezeu a făcut toate bune foarte, trupul nu este o temniță a sufletului (cum credeau ereticii manihei odinioară) şi prin urmare el nu trebuie distrus prin înfometare, pentru ca sufletul să fie eliberat… Duhovnicul este în măsură să spună când și cum să postească cineva, dacă sunt situații care nu intră în regula consacrată a postului.

Cei bolnavi, slăbiți, neputincioși, bătrâni, copiii mici, femeile însărcinate sau lăuzele pot face rabat de la regula postului, după rânduiala Bisericii. Postul s-a rânduit să-l ajute pe om, nu să-i facă rău. Noi avem nevoie de post, nu Dumnezeu are nevoie de postul nostru. Nu greșește cel ce din motive obiective nu poate posti, dar în măsura în care poate împlini, atunci e bine să o facă (renunțând măcar la carne, spre exemplu). Dacă nu, se poate concentra însă mai mult pe postul duhovnicesc, pe rugăciune, paza minții, paza limbii, înmulțirea faptelor bune, pocăința, ferire de păcate. Postul nu este astfel pierdut, dimpotrivă!

Cam în aceeași situație se află și cei care nu au înțelegere din partea familiei pentru a posti (tineri care depind de părinți, studenții care depind de mâncarea cantinelor etc.). Cu tact, cu discernământ și înțelepciune să facă ceea ce le stă în putință, păstrând pacea.

Postul „pe sărite” (prima și ultima săptămână din posturile mari sau doar miercurile și vinerile din posturile de durată) este asemenea unui tratament medical luat pe sărite, arareori eficient. Am putea spune că este bine și așa, dar rânduiala Bisericii este totuși alta. Cei neputincioși, bolnavi, bătrâni sunt îndreptățiți să opteze pentru o astfel de variantă.

Relațiile intime între soți în timpul posturilor

Postul fiind o formă de pocăință și înfrânare, putem spune că implică și această latură a înfrânării de la relațiile intime pe întreaga lui durată. Însă acest aspect implică două persoane, iar deciziile în acest sens se iau în acord, cu bună înțelegere. Nu este îngăduit ca unul dintre soți să trăiască în înfrânare fără voia celuilalt, mai ales când înfrânarea unuia poate fi pricină de ispite mari pentru celălalt.

Sfântul Apostol Pavel sfătuiește: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (I Corinteni 7, 5).

Întărind cuvântul Apostolului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-una din predicile sale: „Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere”. Cuvântul cheie este armonie, toate se fac tact, cu discernământ, cu bună înțelegere, cu bună învoire între soți, cântărind bine circumstanțele și cumpănind bine toate efectele. Dragostea are uneori nevoie de pogorăminte, mai ales când unul este mai slab sau mai puțin credincios.

Aceste cuvinte nu se doresc a fi o apologie a neputinței. Chestiunea înfrânării în perioadele posturilor de durată este extrem de delicată și face subiectul multor spovedanii. Cine se înfrânează, fără să țină cont de voia celuilalt, pierde răsplata înfrânării și se face părtaș vinei, dacă acela cade pradă tulburărilor și alunecărilor în vreun fel sau altul. Ce folos ar putea aduce o înfrânare care tulbură pacea între soți și, implicit, dragostea între ei?

Nu luăm în discuție relațiile intime dintre cei necununați, pentru că ele sunt păcat indiferent dacă au loc în post ori în afara lui. Sigur că e îmbucurător dacă măcar în posturi s-ar abține, este și asta o jertfă, dar cu adevărat folositor le este să se cunune, să intre în rânduiala Nunții.

Produsele de soia. Imită carnea, brânza, laptele, deci imită postul?

Dacă în vremea regimului comunist de la noi oamenii se arătau nemulțumiți de salamul cu soia din galantare, astăzi produsele preparate din soia sunt la mare căutare, mai ales în posturi. Invazia pe piață a produsele de soia au născut vii polemici pe rețelele de socializare, pe blogurile și forumurile ortodoxe, subiectul acesta fiind des abordat în ultimii ani.

Chiar dacă părerile sunt împărțite, majoritatea autorilor socotesc că a consuma în exces produse de post care imită carnea și brânzeturile înseamnă a imita de fapt hrana perioadei de dulce, deci implicit nu ne putem bucura de roadele postului. Postul înseamnă întâi de toate înfrânare, el fiind prin excelență un exercițiu de asceză, de nevoință. Dacă privim la chipul în care Hristos a postit, aflăm că postind… a flămânzit (cf. Matei 4, 2). Dacă diferența dintre produsele din carne sau brânzeturi și echivalentele lor din soia e doar una de etichetă, înseamnă că postind astfel, înlăturăm nevoința trupească și, implicit, pe cea sufletească, suprimând totodată lupta cu lăcomia pântecelui. Mai ales când piețele agro-alimentare sunt pline de legume și fructe, e bine să avem discernământ și să postim mâncând produse tradiționale de post.

Așadar, consumând produse de soia în perioada postului, tehnic, în literă, nu greșim, însă duhovnicește găsesc că poate fi o problemă, pentru că ele anulează efectiv orice nevoință și aruncă în derizoriu înfrânarea. În fapt doar ouă de post nu găsim, altfel avem în magazine salam, parizer, pateu, șnițele, cremwurști, cașcaval, brânză, lapte, toate vegetale, toate din soia.

Ținând însă cont de slăbiciunile firii lumii de astăzi și de faptul că nu toți oamenii pot posti la fel, putem să ne limităm la un consum moderat al produselor de soia dacă vrem să gustăm deplin din bucuria postirii, dacă vrem să tăiem împrejur „dulceața gâtlejului”, după cum se exprimau părinții ascetici.

Fructele de mare și postirea

Fructele de mare, intrate în meniul românilor de câțiva ani, ridică și ele semne de întrebare despre relația lor cu postirea. Mai precis, vorbim despre creveţi, crabi, languste, langustine, homari (crustacee), scoici, midii, stridii (moluște bivalve, care au corpul moale), sepii, calamari și caracatițe (moluște cefalopode).

Toate acestea sunt animale marine, nu sunt rod al pământului, nu sunt hrană vegetală. Chiar dacă sunt nevertebrate și nu au sânge, asta nu le transformă în hrană vegetală. Mai degrabă fructele de mare se aseamănă cu peștele și s-ar cuveni să consumăm în momentele cuvenite dezlegărilor la pește. Pe de altă parte, fructele de mare nu sunt totuși carne de vită, porc sau pui, iar pe filiera Ortodoxiei grecești ne parvin informații că în Ellada fructele de mare sunt socotite de post de către mulți dintre credincioși.

Cred că echilibrată în acest sens este poziția călugărilor din Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului, loc în care nu se consumă niciodată carne (cu excepția peștelui). Se consumă în schimb fructe de mare, dar nu ca și cum ar fi de post. Când se mănâncă roadele mării în Sfântul Munte Athos ne lămurește într-un articol Arhim. Mihail Daniliuc: „Consumul de cefalopode și crustacee în posturi îl reglementează o tradiție legată de osteneala privegherilor lungi, istovitoare. Cine a mers în Sfântul Munte a observat că în posturi se face dezlegare la icre sau fructe de mare doar sâmbăta ori duminica și în sărbători, însă numai după privegheri de toată noaptea și după ce, în prealabil, de luni până vineri inclusiv, monahii nu s-au hrănit decât cu fructe și legume, uscate sau cel mult fierte, fără untdelemn”.

În concluzie, reluând ideea de mai sus – ținând cont de slăbiciunile firii lumii de astăzi și de faptul că nu toți oamenii pot posti la fel, se pot consuma fructe de mare în post, când este dezlegare la pește, iar dacă duhovnicul îngăduie, atunci și în celelalte zile.

Cu ochii după ingrediente

Postul. Spovedania. Impartasania. Pasi spre Inviere - Laurentiu DumitruDorința de a nu strica postul, de altfel bună, aduce după sine și o acrivie sporită în legătură cu produsele pe care le consumăm. Dacă atunci când gătim legume știm exact ce avem în farfurii, când achiziționăm diverse produse din comerț trebuie să observăm atent ce ingrediente conțin. De aceea majoritatea celor ce țin post caută să vadă dacă pe biscuiți, cozonaci, fidea sau prăjituri, spre exemplu, găsesc scris la ingrediente lapte sau ouă. Dar ce facem când pe etichetă scrie: „poate conține urme de lapte”, derivat de ou, zer praf? Ce înseamnă acestea nu știm prea bine. Renumitul dr. Gheorghe Mencinicopschi atenționa oarecând că produsele ce conțin cazeină, praf de ou, derivat de ou, zer sau praf de zer – nu sunt de post.

Discutată deseori la tv și în reportajele din ziare, problema ingredientelor produselor din comerț este una destul de delicată, pentru că onestitatea producătorilor alimentari lasă de dorit deseori. Ce să mai spunem de informația care a circulat în anii trecuți în media, cum că se folosește pudră de oase în prepararea zahărului!?… S-ar putea spune că orice lingură de zahăr poate strica postul din punct de vedere alimentar. Așadar, chestiunea aceasta rămâne una de conștiință personală, pe cât putem să evităm produsele incerte, lăsând la mila Domnului posibile „îndulciri” fără de voie, căci El, dincolo de alimente, privește la inima noastră.

Sursa: Laurențiu Dumitru, „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere”, Editura Meteor Press, 2015.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS ]

Foto: Trapeza Mănăstirii Simonopetra. Autor necunoscut

Elogiu postirii

trapeza-vatopedina

Prin postire înțelegem în general abținerea de la consumul anumitor alimente „de frupt”, „de dulce”, adică de la cele de origine animală (carne, ouă, lactate) cu scopul de a înfrâna firea. După asprimea postului, mai vorbim și de abținerea de la vin și untdelemn. Alimentele de post sunt socotite cele ce sunt exclusiv rod al pământului.

Postul are nenumărate însușiri, el este faptă de virtute, exercițiu de înfrânare, mijloc de întărire a trupului și sufletului, armă asupra diavolului, formă de pocăință etc. Postul este perceput ca atare în special de către cei ce au obiceiul cel bun al postirii și este anevoie de înțeles de către cei ce caută în special confortul lumii acesteia.

În esență însă, postirea înseamnă nemâncare, după cum se spune despre Hristos care „postind (…), a flămânzit” (Matei 4, 2). Postul ținut atunci de Hristos în pustie, de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, reprezintă pare-se și limitele umane în relația cu postul, cu nemâncarea.

Postul a însoțit pe om încă de la începuturile istoriei lui. Începuturile postului sunt în rai, prima poruncă ce s-a dat omului a fost legată de a mâncare (A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” – Facere 2, 16-17).

Evreii au postit întotdeauna în momentele cruciale ale istoriei lor. Proorocul Moise a postit înainte de a primi Tablele Legii pe Muntele Sinai. Prooroci mari ca Ilie sau David au postit și ei. În istoria lui Iona Proorocul se spune că acesta a fost trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a-i îndeamna pe locuitorii ei la post și rugăciune, altfel cetatea, pentru multe ei nelegiuiri, urma să fie sortită pieirii. Ninivitenii postesc acoperindu-se cu saci și culcându-se în cenușă, salvând astfel cetatea de la pieire. Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise a ieşit nevătămat. Tot astfel și cei trei tineri din Babilon, care au postit la rândul lor, fiind aruncaţi în foc de către regele Nabucodonosor, au ieşit de acolo cu trupurile neatinse de flăcări. Sfântul Ioan Gură de Aur, amintind de Daniel și de cei trei tineri, caută să explice într-unul din cuvintele sale că aceasta este taina cea mare a postirii. El nu spune că postul este ușor, ci chiar că este peste fire, dar așa cum lupta este peste fire și biruințele sunt peste fire: „Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Egumenița).

Hristos Însuși a postit

Hristos Însuși a postit, a îndemnat la postire și ne-a învățat cum trebuie să postim (Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. – Matei 6, 16-18). Cuvântul este limpede, nu necesită tâlcuire. Observăm că Mântuitorul Hristos zice: când postiți, nu dacă postiți… Asta presupune că încă de atunci postul era generalizat, era cunoscut ca un dat, o rânduială asumată de contemporanii Lui, preluată mai apoi și de Biserica lui Hristos.

În diferite momente cruciale Sfinții Apostoli posteau și ei, mai ales când hirotoneau, când sfințeau episcopi și preoți în cetăți – îi încredințau lui Dumnezeu, prin post și rugăciune. Sfinții Părinți din toate timpurile au postit și au lăudat postul cel adevărat, cel împreunat cu rugăciunea și fapta bună. Postul este un chip al pocăinței și un bun însoțitor al ei, de aceea putem spune fără să greșim că toți sfinții au fost postitori.

Postul cel adevărat

Ce post place cu adevărat Domnului aflăm de la Proorocul Isaia: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită”. (Isaia 58, 6-12).

Cuvântul Proorocului Isaia este înțeles de mulți, în special cei din mediul neoprotestant, ca fiind o pledoarie împotriva postului alimentar, dar viziunea aceasta este falsă și nesusținută biblic. Postul este, într-adevăr, mai mult decât un regim alimentar, dar aspectul alimentar nu este minimal sau neimportant. Părintele Dumitru Stăniloae spunea „postul cu trupul este el însuşi un act de creştere duhovnicească. Este o încordare a voinţei şi o reaşezare a domniei spiritului asupra trupului. În concepţia creştină, în special ortodoxă, sufletul şi trupul nu-şi trăiesc viaţa izolat, ci în situaţie normală sufletul trebuie să spiritualizez trupul şi trupul să fie mediul de lucrare a spiritului” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă, Ascetica şi Mistica, EIBMBOR).

Postul e mai mult decât un regim alimentar

Postul alimentar este de folos pentru sănătate, fiind cunoscut faptul că mulți oameni s-au tămăduit astfel de boli grave. Dacă lăcomia întărâtă patimile trupului, postirea le potolește. Forma externă a postului urmăreşte disciplinarea trupului, dar este bine să vedem și dincolo de aspectul alimentar. Postim de bucate, dar trebuie să postim și de răutate.

Postul, pe lângă aspectul strict alimentar, are o latură duhovnicească, pe care, dacă o ignorăm, vom transforma postirea într-un simplu regim alimentar. Postul este în esență mai mult decât schimbarea unor obiceiuri alimentare, adică înlocuirea unor alimente cu alte alimente. E necesară o aplecare mai mare spre rugăciune, spre milostenie și celelalte fapte bune, înfrânarea de la păcate și patimi fiind esențială. Deși nu e firesc a ne cântări noi înșine virtuțile sau progresul sufletesc, totuși, dacă cineva nu observă un anumit progres în vremea postului, înseamnă că a redus totul la alimentație.

Postul ca exercițiu al libertății

Postul, ca orice faptă bună, are numeroși potrivnici și detractori. Deși argumentele pentru postire sunt într-un număr copleșitor și fără echivoc, există un verset care, aparent, ar ține partea nepostitorilor. Interesant este că aproape toți nepostitorii cunosc acest verset: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11). O spune Însuși Hristos Domnul, dar, atenție, nu referitor la postire (căci El Însuși a postit), ci legat de datina evreiască care condamna mâncatul pâinii cu mâinile murdare. De aceea Hristos spune că „a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om” (Matei 15, 20). În schimb „cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 18-19).

Cu toate acestea și nepostitorii au dreptate în felul lor. Omul a fost înzestrat dintru început cu darul libertății. Libertatea dă demnitatea, dar și responsabilitatea, așadar, în numele libertății, postește cine vrea, potrivit propriei sale conștiințe și hotărâri. Nu există constrângere, există, dacă vreți, autoconstrângere, angajament personal, există libertatea de a alege. Cei ce postesc sunt cei care înțeleg că aceasta este o rânduială a Bisericii, o rânduială a lui Dumnezeu, pentru a intensifica în viața noastră lupta cu păcatul. De aceea postirea este totodată o faptă bună și o virtute, pentru că implică direct voința omului, dar, desigur, și ajutorul lui Dumnezeu.

Postul. Spovedania. Impartasania. Pasi spre Inviere - Laurentiu DumitruPostul este o nevoință, dar o dulce nevoință, adică o nevoință din care răzbate o tainică bucurie. Miza acestui efort este mare și ține de viața noastră lăuntrică, de tămăduirea noastră sufletească. Este știut că postul este armă asupra diavolului și că în Evanghelie se precizează că un anumit „neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Cei care au biruit patimi sau păcate prin post și rugăciune pot da mărturie. Realmente, fără post și rugăciune este aproape imposibil să te dezbraci de „omul cel vechi” pentru a învia la o nouă viață în Hristos. Nimeni nu a sporit vreodată trecând cu vederea binefacerile postului îmbinat cu rugăciunea.

Dincolo de nenumăratele cuvinte elogioase la adresa postirii, îndrăznim a îndemna: Încercați! Postiți postul cel adevărat și veți simți pe propria inimă binefacerile nenumărate pe care le aduce postirea deopotrivă trupului și sufletului!

Bine ar fi ca în viața noastră să nu treacă niciodată un post de durată fără schimbări în bine!

Sursa: Laurențiu Dumitru, „Postul. Spovedania. Împărtășania. Pași spre Înviere”, Editura Meteor Press, 2015.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/EFG9cS ]

Foto: Trapeza Mănăstirii Vatopedi, credit Dimitris Sotiropoulos